BURSE AN ȘCOLAR 2023 – 2024 (Precizări)
Precizări:
În cazul declarațiilor pe propria răspundere, precum şi a restului de documente doveditoare pe care elevii majori sau părinții/ tutorii legali instituiți/ reprezentanții legali ai elevilor minori le depun la Comisia de management al burselor, în vederea acordării diferitelor categorii de burse, acestea nu este necesar să fie certificate/autentificate notarial”, conform aceluiași document
Sintagma „familie monoparentală” desemnează familia formată din persoana singură și copilul/copiii aflat/aflați în întreținere, în vârstă de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învățământ — cursuri de zi, organizată potrivit legii, și care locuiesc și gospodăresc împreună,
Prin „persoană singură din familia monoparentală” se înțelege persoana care se află în una dintre următoarele situații:
a) este necăsătorită;
b) este văduvă;
c) este divorțată;
d) al/a cărei soț/soție este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească;
e) al/a cărei soț/soție se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 178 lit. c) sau d) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) al/a cărei soț/soție este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor;
g) a fost numită tutore sau i s-au încredințat ori dat în plasament unul sau mai mulți copii și se află în una dintre situațiile prevăzute la lit. a)—e).Burse de merit:
- Se poate lua bursă de merit și cu medii de 5, 6, 7, dacă elevii sunt în primii 30% din clasă.
- Bursa de merit în cazul unui elev care s-a transferat într-o altă clasă se acordă dacă se încadrează în primii 30% de elevi ai clasei în care s-a transferat sau are media peste 9.50
- Numărul de elevi la care ne raportăm atunci când aplicăm procentul de 30% – luăm în calcul efectivele de elevi existente în clasă în acest an școlar și nu ceea ce a fost în anul școlar trecut.
Burse sociale:
- Elevii din învățământul primar pot beneficia doar de burse sociale.
- Venitul mediu pe membru de familie luat în calcul pentru bursa socială pentru venituri mici este 949 lei
- Comisia de acordare a burselor din fiecare unitate de învățământ va verifica venitul părinților prin PatrimVem.
Situații în care elevii primesc burse sociale:
- Divorț la notar, domiciliu stabilit la mamă, se poate încadra la bursă socială, având în vedere că în legislație este menționată doar sentința judecătorească? Răspuns: Da
- Tatăl decedat, mama recăsătorită, cu sau fără acte, intră acel elev în categoria celor care primesc bursă pentru copii orfani? Răspuns: Da
Ultima zi pentru depunerea dosarelor este 6 octombrie
Plata burselor: Pentru primele două luni, septembrie și octombrie, termenul va fi de 15 noiembrie, iar pentru lunile următoare termenul va fi de 15 a lunii următoare. Așa cum se plătesc salariile pe 14, bursele se plătesc până pe 15 ale lunii următoare pentru luna încheiată.